Blog

BLOG

Arhitecti

Michelangelo Buonarroti – Sfantul de pe cupola Capelei Sixtine

Pictor, sculptor și arhitect, Michelangelo Buonarroti s-a născut în Caprese, în Italia pe 6 martie, 1475. După o carieră care a durat mai mult de 70 de ani, el și-a câștigat un renume aproape mitic ca fiind unul dintre cei mai proeminenți oameni ai Renașterii și a adunat papi și regi printre admiratorii și patronii lui. Temperamental și genial, Michelangelo a creat câteva capodopere, inclusiv “David”, “Pieta” și tavanul Capelei Sixtine.

Ca adolescent, a fost trimis să locuiască și să studieze în casa lui Lorenzo de’ Medici, unul dintre cei mai importanți patroni ai artelor din Europa. Priceperea lui Michelangelo l-a făcut, în curând, ținta invidiei celorlalți elevi. Un tânăr rival, Pietro Torrigiano s-a înfuriat atât de tare pe talentul superior al lui Michelangelo- și poate și pe limba lui ascuțită- că l-a lovit în nas, lăsându-l pe acesta complet desfigurat. “L-am lovit atât de tare în nas, că am simțit că osul și cartilagiile se sfărâmă ca un biscuit”, s-a lăudat mai târziu Torrigiano, “și acest semn al meu îl va purta cu el până la mormânt. ”

La începuturile carierei lui, Michelangelo a sculptat un Cupidon (care acum s-a pierdut) în stilul Antic grecesc. Văzându-i munca, patronul lui, Lorenzo di Pierfrancesco de’ Medici i-a propus să facă împreună o înșelăciune. “Dacă poți să faci statuia să pară că a fost îngropată, ” a zis Medici , “o să o trimit la Roma ca fiind o antichitate și ai putea să o vinzi mult mai profitabil”. Michelangelo a fost de acord și Cupidon a fost vândut cardinalului Raffaele Riario ca fiind o minune arheologică recent descoperită. Riario a auzit apoi zvonuri despre fals și și-a primit banii înapoi, dar a fost așa de impresionat de îndemânarea lui Michelangelo, că l-a invitat la Roma la o întâlnire. Tânărul artist a rămas în Cetatea Eternă în următorii ani și, în final, a primit o comandă să sculpteze “Pieta” , lucrarea care l-a făcut faimos ca artist.

Michelangelo era faimos pentru ca era foarte riguros când alegea marmura în care sculpta, dar pentru “David” el a folosit un bloc de marmură pe care alți artiști l-au refuzat pe motiv că nu era bun. Cunoscut ca “ Gigantul”, bucata de piatra masivă a fost scoasă din carieră cu aproape 40 de ani mai devreme pentru o serie de sculpturi, în final abandonate, pentru Catedrala Florenței. Michelangelo a transformat blocul acesta într-una dintre cele mai mai bune lucrări ale lui, dar analize recente ale statuii au arătat că marmura de proastă calitate ar fi putut să cauzeze degradarea statuii, mult mai rapid decât alte statui de marmură.

Începând cu 1505, Michelangelo a lucrat pentru nouă pontifi catolici consecutivi, de la Julius II la Pius IV. Lucrările lui pentru Vatican cuprind orice, de la mânere ornamentale pentru patul papal, la pictarea tavanului Capelei Sixtine pentru care a muncit până la epuizare timp de patru ani.

Michelangelo rar își semna lucrările și nu ne-a lăsat autoportrete formale, dar câteodată ascundea autoportrete stilizate în picturile și în sculpturile lui. Cel mai faimos dintre aceste autoportrete se găsește în fresca lui din 1541 din Capela Sixtină “Judecata de Apoi” în care Sf Bartholomeu este, de fapt, un autoportret al artistului. Michelangelo și-a mai făcut autoportretul în așa numita Pieta Florentină unde este Sf Nicodim. Istoricii de artă au arătat că artistul se mai regăsește într-o scenă din fresca lui, “Crucificarea Sf Petru.”

În 1527, Michelangelo a fost numit director al fortificațiilor orașului Florența. El și-a luat job-ul în serios și a făcut schițe detaliate pentru santinele și chiar a călătorit în orașele învecinate să studieze zidurile de apărare. Michelangelo ar fi putut ulterior să fie executat pentru trădare, dar Clement VII l-a iertat și l-a reangajat imediat.

Michelangelo și-a petrecut cei mai multi dintre anii lui de aur supervizând lucrările la Bazilica Sf Petru din Vatican. Chiar și după ce a devenit prea slab ca să mai mearga pe teren, el superviza lucrările de acasă trimițând schițe prin oamenii lui de încredere. Sculptura a rămas adevărata lui dragoste și a continuat să folosească dalta în studioul lui de acasa pâna la sfârsit. Cu câteva zile înainte să moară, la vârsta de 88 de ani, el încă lucra la “Rondanini Pieta” care îl înfățișează pe Isus în brațele Fecioarei Maria.

În 1972, un geolog instabil mental, Laszlo Toth, a sărit peste zona de securitate de la Bazilica Sf Petru, a luat un ciocan și a lovit “Pieta.” În urma atacului au fost afectate nasul, antebrațul, pleoapa și vălul Madonei. Echipa de restaurare a recuperat mai târziu zeci de bucățele de marmură, inclusiv o bucățica trimisă prin poștă de un turist care o luase de la fața locului în momentul atacului. Reparațiile au durat zece luni până când “Pieta” a fost din nou expusă, dar de data aceasta, sub un strat de sticlă protectoare. O soartă similară a avut și David” în 1991, când o parte din degetul de la piciorul stâng al statuii a fost spartă cu un ciocan.

Surse text si foto www.history.com, autor Evan Andrews

Dictionar de arhitectura

Dictionar de arhitectura – Termeni

PARAPET

1. Constructie usoara, putin inalta, care delimiteaza pe una sau pe mai multe laturi o suprafata deschisa (balcon, terasa, scara, pod, esplanada etc.). – Din it. parapetto, fr. parapet, germ. parapett.

2. Portiunea de zidarie cuprinsa intre nivelul pardoselii si cel al solbancului unei ferestre sau vitrine.

3. Perete de inaltime mica din piatra, lemn, metal etc. care serveste la delimitarea teraselor, a podurilor, a marginilor unei sosele etc. ; balustrada.

ATIC

1. Parte a unei constructii situata deasupra cornisei si menita sa mascheze acoperisul – Din fr. attique.

2. Etajul terminal, mai scund si mai retras decat celelalte, situat deasupra cornisei principale a unei cladiri, frecvent utilizat in baroc si clasicism.

CORNISA

1. Element arhitectural iesit in consola fata de planul exterior superior al zidului unei constructii, ornamental, avand rolul de a sprijini acoperisul si de a impiedica scurgerea apei de ploaie pe fata cladirilor. – Din fr. corniche.

2. Mulura proeminenta care inconjoara un antablament, o mobila etc., avand rol decorativ. Profil liniar decorativ care incadreaza in partea superioara o usa, o fereastra, un dulap etc.

Partea superioara a unui zid, scoasa in relief. Provine din arhitectura antica, cunoscand o mare diversitate in evul mediu; in arhitectura romanica si gotica timpurie, este proeminenta, sustinuta pe mici arcuri pe console; in goticul matur are profile puternice dar simple, fiind lucrata din blocuri lungi de piatra; in arhitectura Renasterii are profile bogate, tencuite sau stucate, fiind scoasa mult in relief, pastrand acest aspect si in epoca baroca; in zona de influenta bizantina este realizata din siruri de caramida in dinti de fierastrau. In Tara Romaneasca exceptii de la aceasta regula intalnim la Dealu si manastirea din Curtea de Arges – cornisa de piatra bogat decorate. In Moldova monumentele nu au cornisa sau au cornisa de tip gotic; mai tarziu, in secolul XVII, apar cornisele bogat decorate cu motive caucaziene (Trei lerarhi) sau baroce (Golia), pastrate pana in secolul XVII.

Dictionar de arhitectura

Dictionar de arhitectura – Definitie suprafete

Suprafata construita este suma suprafetelor utile ale incaperilor, logiilor, balcoanelor, precum si a cotei-parti din suprafetele partilor comune ale cladirilor (spalatorii, uscatorii, casa scarii, inclusiv anexele pentru colectarea, depozitarea si evacuarea deseurilor menajere, casa liftului etc.), la care se adauga suprafata aferenta peretilor interiori si exteriori ai locuintei; in cazul incalzirii cu combustibil solid, se adauga suprafata aferenta sobelor si cazanelor de baie. Nu sunt cuprinse suprafatele aferente boxelor de la subsol si ale garajelor care pot fi prevazute distinct.

Suprafata utila este suprafata desfasurata, mai putin suprafata aferenta peretilor. Suprafata utila a locuintei este suma tuturor suprafetelor utile ale incaperilor. Ea cuprinde: camera de zi, dormitoarele, baile, dusul, bucatariile, spatiile de depozitare si de circulatie din interiorul locuintei. Nu se cuprinde: suprafata logiilor si a balcoanelor, pragurile golurilor de usi, ale trecerilor cu deschideri pâna la 1,00 m, nisele de radiatoare, precum si suprafatele ocupate de sobe si cazane de baie (câte 0,50 m2 pentru fiecare soba si cazan de baie), in cazul in care incalzirea se face cu sobe. In cazul locuintelor duplex, rampa, mai putin palierele, nu se cuprinde in suprafata utila a locuintei. Uneori apare si notiunea de suprafata utila totala (nedefinita in Legea locuitei) ca suma dintre suprafata utila si suprafata logiilor si a balcoanelor.

Suprafata locuibila este suprafata desfasurata a incaperilor de locuit. Ea cuprinde suprafata dormitoarelor si a camerei de zi.
Suprafata desfasurata a unei case este suma suprafetelor construite pentru toate nivelurile. Daca imobilul are numai parter, atunci suprafata desfasurata este suprafata amprentei la sol a constructiei. In cazul imobilelor cu mai multe niveluri, suprafata desfasurata este chiar suprafata construita. In acest caz, uneori, prin suprafata suprafata construita se intelege suprafata amprentei construictiei. Acest termne nu este definit de Legea locuintei.

Arhitectura lumii

Colosseum – Roma

Colosseum-ul din Roma este cea mai impresionanta cladire-ruina a Imperiului Roman. Cunoscut initial sub numele de “Amfiteatrul Flavian”, Colosseum-ul era cea mai mare constructie a vremurilor sale si astazi este cel mai mare amfiteatru antic care poate fi vizitat.

Povestea simbolului Imperiului Roman începe cu Nero. Deși preocupat cu lucrările publice, și-a distrus popularitatea prin lăcomia cu care și-a realizat propiile monumente de arhitectură. Pe terenul dintre colinele Esquilin și Caelius a început să-și constriască imensul Domus Aurea (”Palatul de aur”) cu parcuri, lacuri, colonade, statui, opere de artă aduse din Grecia și o statuie colosală de 36 de metri care îl reprezenta pe el însuși. După moartea lui Nero fildeșul, aurul și tot ceea ce era mai prețios a fost scos. Deși Vespasian a continuat să locuiască într-o aripă a Domus Aurea, devenit motiv de scandal, o mare parte din complex a fost distrusă. Nero lăsase finanțele Imperiului secătuite, iar situația amenința să degenereze. Vespasian pentru a mai face locuitorii Romei să uite de dificultăți a luat decizia de a construi un amfiteatru în care să-și țină supușii mulțumiți, după cum spunea și celebrul dicton ”panem et circenses” (pâine și circ). Un lac a fost dezafectat pentru a se asigura spațiu pentru amfiteatru, iar băile au fost acoperite de cele ale lui Titus și mai târziu de cele ale lui Traian.

 Amplasarea Colosseum-ului pe fosta propietate a lui Nero a fost o idee foarte bună: bazinul vechiului lac forma o arenă naturală, în timp ce faptul că o parte din detestatul Palat de Aur urma să să fie destinată uzului public și devertismentului a sporit popularitatea lui Vespasian. În anul 70, după ce Marea revoltă evreiască a fost înfrântă, iar Tempulul din Ierusalim jefuit, o parte din pradă a fost folosită pentru a finanța marea construcție. În anul 80 a fost ianugurat Amfiteatrul Flavilor, care si atunci și acum era cunoscut drept Colosseum, nume ce vine de la statuia lui Nero care se afla în apropiere. Pentru a suprima amintirea lui Nero, prin adăugarea unei coroane solare statuia devine Colossus Solis, adică un omagiu zeului soare, Sol. Arena (cuvânt ce provine din latinescul harena, adică nisipul galben ce se afla pe ringul unde se desfășurau competițiile) se acoperea cu velarium, o pânză susţinută de o serie de scripeți, având în mijloc o deschizătură circulară. 1000 de arinari romani manevrau pânza, astfel încât soarele şi ploaia să nu afecteze asistența.

Podeaua, aşezată peste tuneluri subterane (hypogeum) formate de ziduri trainice, se compunea din plăci mari din lemn, deasupra cărora se punea nisip galben. Atât hypogeum-ul, cât şi amfiteatrul comunicau cu exteriorul prin alte tuneluri, permiţând, pe de-o parte, intrarea nestingherită a împăratului şi a aleşilor săi, iar pe de altă parte, accesul gladiatorilor şi al animalelor. Cu ajutorul scripeţilor şi al unor lifturi speciale, animale şi decoruri erau aduse din subteran pe podeaua arenei.

Cu o capacitate de 60.000 de locuri pentru spectatori, Colosseumul a fost folosit deopotriva pentru luptele intre gladiatori, dar si pentru alte “spectacole”, cum ar fi reconstituirea unor batalii celebre, vanatoarea de animale, executiile si interpretarea de drame clasice mitologice. Aproximativ 500.000 de oameni si peste un milion de animale salbatice si-au pierdut viata in cadrul jocurilor din Colosseum.
 
De formă eliptică, Colosseum-ul măsoară 187 de metri pe axa mare (aproximativ lungimea a doua terenuri de fotbal) şi 155 de metri pe axa mică (aproximativ latimea a doua terenuri de fotbal), în timp ce arena propriu-zisă are 76/44 m. Faţada amfiteatrului se înalţă până la 49 de metri (aproximativ de inaltimea unui bloc cu 15 etaje) şi se formează din trei etaje din piatră de travertin în combinaţie cu alte materiale (pietrele se legau cu mortar şi cu clame din fier), fiecare etaj cu câte 80 de arcuri, peste care a fost adăugat un al patrulea rând cu ferestre. De fapt, zidurile care astăzi se văd sunt cele din interiorul amfiteatrului de altădată.
 
”Atâta timp cât Colosseum-ul există și Roma va exista. Când Colosseum-ul va cădea, Roma va cădea, iar când Roma se va prăbuși, lumea întreagă va face la fel”. 
 
Byron